Imi lipseste ....eu insumi, cum vine asta ? Eu-l meu liniștit și calm, răbdător și spontan pe care l-am pierdut , parca stiu si unde - in ceata timpului , ajungind la o starea crazy , cind nu mai stii la ce sa te astepti maine . Simt un EU golit , lipsit de acea nuanta care-l face implinit. Asta a exista si va exista , dar totdeauna gaseam un echilibru care ma facea sa pasesc in ziua de maine cu un alt picior , dar acum ochii s-au imbolnavit de aceea ceata si nu se mai deschid sa vada trecerea spre ziua de maine .
Fiind asemeni unei frunze din parc, care este calcata zi de zi in picioare de oameni diferiti si simte nevoia de a striga , dar... stiind ca valoarea acestuia este - nonsens . Si doar luind atitudine ... tirindu-ma ma pot inalta . Atitudinea impune celor din jur o imagine . Imaginea care nu se uita , totul se uita , dar imaginea .....nu. Va veni timpul cind acea frunza din parc va fi luata de vint si dusa in inaltimea cerului unde acei oameni din parc pretindeau ca sunt - uitind doar de un singur detaliu ... cerul nu are limite .
Cind va aparea acel vint ? cind va capata putere? Cind ma voi motiva ca aceei oameni nu sunt o limita .Cu cât limitele noastre sunt mai ridicate, cu atât vom ajunge să obținem mai multe, să îndeplinim mai multe obiective și să fim mult mai buni în ceea ce facem. Poate ca in ultimile 2 luni au fost fortuni in mine , iar maine va aparea, totusi un nou curcubeu ....


